marți, 8 martie 2016

Feminin



braţele ei se întind pe două continente
sub degetele ei se alintă vârfuri de brazi şi cai sălbatici
uneori unghia ei sidefie sapă morminte
în golfuri cu nume uitate
unde oasele zeiţelor îşi dansează moartea
cu genele mângâie norii şi străpunge curcubeul
în pletele ei se poartă războaie şi se zidesc epoci
din trupul ei se înalţă zmee
pentru îngeri
pe coapsele ei parfumate sunt scrise
numele tuturor femeilor
şi câteva nume de flori
sânii ei tresar la atingerea timpului
cu buzele sărută luna de două ori înainte de culcare
iar umerii ei nasc noi constelaţii
Nimic nu e mai frumos decât aceste braţe
îmbrăţişând universul când nimeni nu se uită
şi tălpile ce străbat carnea bărbaţilor osteniţi
de-a lungul a mii de ani lumină…

ea nu plânge niciodată
de teama unui potop
ea se crede Dumnezeu
şi nu poartă şosete iarna
ea e alfa pentru că îi place litera A de la adam
ea e iubire, ură, formă şi lumină.

Acest text a fost conceput de îngeri sub titlul Femeia ideală
însă din greşeală atotputernicul i-a dat delete
înainte să fie pus în practică.

joi, 25 februarie 2016

Balada viorii uitate


Desen realizat de talentata artistă Nynna Vizireanu
Am trup de vioară
mă cântă vântul spre seară
în mine se frământă o simfonie
suavă nebunie
o tragedie
preludiu stins de mare înspumată
de mare visată.
Pe corzile mele se înfăşoară trestii
minunate, fantastice bestii
cu chip de nălucă
pe mal să mă ducă.
Acolo se înalţă un paltin tăcut
din fratele lui zice-se m-am născut
de-asta am trup de vioară
mă cântă vântul spre seară...
Ah, de ce n-am har de poet
să-mi scriu cu arcuşul un sonet
ca de înmormântare
patetică, tristă cântare
în trei catrene şi-un cuplet
să pier citind încet, încet
cum dintr-un lemn m-a zămislit
un geniu blând, dar cam smintit
cum m-a învelit în catifea
şi m-a numit comoara mea
mi-a smuls din pântec simfonii
răvăşitoare elegii
ca mai apoi să se vorbească
pe-ascuns cu-a lui pocită soaţă
cu trupul meu să se încălzească
când focu-n sobă o să crească
iar eu voi fi cenuşă moartă
o biată umbră înşelată
şi nimeni n-o să mă mai ştie
c-am fost aleasă dintr-o mie
când pe vătrai un cheia sol

va-nchide pleoapele domol.

sâmbătă, 6 februarie 2016

Tigrul


îmbrăţişarea tigrului din vis
m-a durut atât de mult că
dungile lui mi s-au întipărit pe trup.
împreună am format un totem
oamenii ne-au adus ofrande
fumul a trecut prin noi
ca un cuţit prin miezul pâinii
şi s-a ridicat spre moalele cerului.
lângă tălpile noastre de lut
s-au iubit fiarele pădurii
şi s-au cununat destine
s-au rostit rugi deşănţate
pentru zei obosiţi de nefiinţă
copiii şi-au îngropat bătrânii
în pământul din care-am crescut
animal-femeie, femeie-animal
simetrie sublimă în formă fecundă.

tigrul din vis mă cheamă la el
aş vrea să îl urmez
să creăm din nou universul
dar soarele îmi deschide pleoapele
şi se strecoară în ochii mei
ca un intrus amintindu-mi
că e dimineaţă.

poem din volumul de debut "Moartea era un iepure șchiop", apărut la editura Karth.






duminică, 31 ianuarie 2016

Pe gaura cheii


 
Mă uit pe gaura cheii sperând că o să-ţi zăresc prima naştere
tu îţi acoperi timid gândurile de teama privirii mele
semeni cu un bătrân de hârtie pe care dumnezeu a scris ochi, mână, coate
şi alte lucruri asemănătoare unui strigăt în pustiu.
Dacă ţi-aş spune că eşti om ţi-aş tulbura somnul
ori tu eşti aici de la începutul lumii şi ce rost ar avea să te trezeşti
la chemarea mea, la orice chemare ce nu e vânt sau ţărână.
Îmi pun şosete noi împletite din aşteptare ca să nu fac zgomot
ştii, uneori mi se întâmplă să strivesc umbra cuiva cu tălpile
din cauza nerăbdării, sunt mult prea dornică să-mi spui că exist

dincolo de uşa asta. 

sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Trop tard (poem în franceză)

 
Nos ombres se sont rencontrées
sur le même mur
à cinq heures
la mienne a bu du thé
le tienne à bu du café
elles ont joué aux échecs
seulement avec des pièces noires
nos ombres se sont aimées
sur le même mur
sans savoir
leur noms.  

Varianta în română:

Prea târziu

Umbrele noastre s-au întâlnit
pe acelaşi perete
la ora cinci
a mea a băut ceai
a ta a băut cafea
s-au jucat şah
numai cu piese negre
umbrele noastre s-au iubit
pe acelaşi perete
fără să ştie
cum le cheamă. 

vineri, 22 ianuarie 2016

Ultima iarnă de pe strada fără nume


A nins mult
pe catifeaua vişinie ce seamănă a sânge de lebădă
a nins fioros, cu dinţi de tigru şi solzi
cine ştie de cât timp tot ninge
pe cadavrul din faţa casei mele…

E vânt şi cineva îşi usucă eşarfa la un geam albastru
miroase a soare mort şi toţi dorm sub zăpadă.
O mână de copil se iveşte de sub nămeţi
ţinând un cornet de îngheţată.
Oare e cu aromă de cireşe?
un câine caută oase dar nu găseşte decât pleoape închise
e frig, frig, frig
şi nu e nimeni care să m-ajute să-mi găsesc ochelarii
sub zăpadă, printre cărţile marilor scriitori.

A nins mult şi trist
pe catifeaua vişinie ce seamănă a sânge de lebădă
ieri s-a stins cineva în fotoliul de  lângă sobă
a trosnit un ţurţure în semn de dezamăgire
şi eu mi-am scris numele în zăpadă
ca să nu-l uit.

A nins peste tot oraşul
nimeni nu mai ştie când a început
e viscol, viscol, v…
gulerul de blană al femeii cu unghii mov
s-a prefăcut într-o vulpe albă şi a fugit.
dar cui îi pasă?
totul e sarcastic de alb
şi imaculat de sobru
ochelarii mei s-au pierdut desigur.
Ninge, ninge, ninge…
cine ştie de cât timp tot ninge
pe cadavrul din faţa casei mele.

din volumul meu de debut „Moartea era un iepure șchiop”, apărut la Editura Karth. 


 

joi, 21 ianuarie 2016

Băiatul cu păr albastru şi pianul magic

sursa: deviantart.com/art/Deemo-Wings-Of-Piano-Hans-548275195 (editat)


Îl cheamă Băiatul cu păr albastru. Nici el nu ştie cine i-a dat numele sau când s-a născut. Pare să fi fost cu mult timp în urmă, poate chiar în era dinozaurilor.

Deşi are probabil vârsta unei piramide, arată ca un băieţel obişnuit de 10-11 ani. Mai are ceva care îl deosebeşte de restul copiilor: locuieşte pe un pian zburător, aşa cum unii locuiesc în case de beton, cărămizi, paie sau gheaţă.

Ce mănâncă? Cum se joacă? Nu se plictiseşte să stea toată ziua pe un pian? te vei întreba şi pe bună dreptate. Băiatul cu păr albastru este un copil cu totul şi cu totul special. El nu are nevoie de hrană, dar din când în când îi place să guste din spuma norilor şi să bea limonadă făcută din picături de ploaie amestecată cu soare. Se joacă prea puţin şi asta nu pentru că nu i-ar plăcea ghiduşiile, ci pentru că are o misiune tare importantă: să aducă FERICIRE. De aceea nici nu se plictiseşte vreodată.

Nu-i lucru uşor să aduci bucurie în sufletele oamenilor trişti, iar Băiatul cu păr albastru a deprins meşteşugul fericirii după multe lecţii de pian. A avut un profesor straşnic, pe ilustrul Mi-Fa-Sol, unul dintre cei şapte spiriduşi ai Muzicii care se ascund în culorile curcubeului. Mi-Fa-Sol are o barbă lungă, de care sunt agăţate note muzicale şi fluturi. Când doarme, visele lui prind viaţă şi dansează cu vântul.

El l-a învăţat pe băiatul venit de nicăieri să făurească muzica perfectă pentru fiecare destinatar în parte. Spre exemplu, fetiţele preferă melodiile suave, ca o cremă de zahăr ars sau ca mâinile mamei care le mângâie părul seara înainte de culcare. Taţii reacţionează la cântecele care îi inspiră să fie curajoşi, iar bătrânilor le curg lacrimi de veselie când în urechi li se strecoară, dintr-o dată, balade care le amintesc de copilărie.

Când Băiatul cu păr albastru se apucă să împletească melodii, clapele pianului saltă, tremură, tuşesc, chicotesc... cele albe fac schimb cu cele negre şi uneori ţâşnesc, fac câteva mişcări în aer, apoi revin cuminţi la locul lor şi gata melodia!

El a călătorit în muuulte ţări şi a învăţat o sumedenie de lucruri despre oameni, animale şi natură.