duminică, 30 septembrie 2012

GAZETA SF nr. 20, septembrie



       Cum n-am mai dat pe aici de ceva vreme, era cazul să revin cu o postare. Aşa că m-am gândit să fac un popas la noul număr din Gazeta SF http://fanzin.clubsf.ro/, unde am avut ocazia din nou să citesc povestiri ce merită semnalate. Mircea Nanu-Muntean dă tonul petrecerii, cum s-ar zice, anunţând cu entuziasm noile titluri şi nume care ne vor încânta în acest număr al Gazetei.

Sergiu Someşan deschide şirul povestirilor cu “Mica mea contribuţie la sfârşitul lumii” despre descoperirea neobişnuită pe care o face un hoţ de pietre preţioase angajat să achiziţioneze Sfera Magică, în jurul căreia gravitează o adevărată legendă. Ce se ascunde în spatele comorii mult căutate şi ce consecinţe are găsirea acesteia, rămâne de văzut!

 “Din ploaie” se naşte frumoasa poveste a Elisabetei Măruşeac. Visul iubirii se desprinde suav din realitate şi o înconjoară, ca mai apoi să o părăsească, odată cu împrăştierea norilor şi revenirea soarelui. Un periplu fascinant într-un univers care există doar în magia picăturilor de ploaie.

Lumea creată de Alexandru Dan în a sa “In martyria” este una dominată de autosuficienţa impusă de rigiditatea ştiinţei. Totul este monitorizat, până şi gândurile oamenilor. Prizonierul unui experiment încearcă să îi înveţe pe locuitorii acestei lumi aride secretul prin care existenţa lor poate căpăta un înţeles viu.

În “Strip Tease”, Matei Donea zugrăveşte în nuanţe SF o mini-satiră la adresa unui viitor dezastruos (din anul…nu se ştie care), în care umanitatea se autodistruge chiar sub ochii protagonistului. Războaiele sunt la ordinea zilei şi nimic nu mai are sens.

Isterie în masă, explozii puternice şi neaşteptate, investigaţii şi asasinate – sunt doar câteva din ingredientele poveştii lui Alex Neagu, “Deus”. O călătorie ştinţifico-fantastică, în care spiritul aventurii vă va fi cu siguranţă antrenat.

“Descoperirea” lui Paul D. Adrian ne invită să elucidăm misterul ce învăluie existenţa unui personaj bizar. Înconjurat de străini şi obligat să urmeze un tratament necunoscut, acesta îşi recrează identitatea treptat, pe măsură ce înfăţişarea şi amintirile îi sunt redate.   

Aurelia Chircu ne oferă un fragment din “Aceleaşi vremuri tainice (II)”.Pentru a afla cum începe povestea  lui Sakis şi a lui Eris, o puteţi descoperi aici:

În “Crede şi nu cerceta”, Andrei Daniel Dascăl descrie călătoria psihedelică parcursă de protagonist, aflat în căutarea unei revelaţii filosofice. Achiziţionând un drog controversat de la un local dubios, acesta este absorbit tot mai mult de o lume fantastică. Va afla oare răspunsul la întrebările sale?

Recomandări de carte:

Florin Pîtea, cunoscător fin al tainelor SF ne vorbeşte despre “Deep State” (2011) de Walter Jon Williams.
Aflam de asemenea despre “…şi la sfârşit a mai rămas coşmarul” de Oliviu Crâznic,  romanul gotic care s-a bucurat de numeroase aprecieri. Şi de unde ne putem informa mai bine decât de la autorul însuşi?



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.